PROGRAMĂRI 0744 357 442

Home » Psihoterapie analitică

Psihoterapie analitică

Analiza de orientare jungiană pune în centrul ei fiinţa umană, aducând în prim plan ceea ce este valoros, bun şi care dă sens vieţii personale a pacientului; în plan secund sunt aduse în lumină punctele slabe, vulnerabilitatea, acele atitudini şi aşteptări care nu-i permit să se împlinească, să aibă sentimentul că viaţa este ceva ce merită trăit.

Din această perspectivă, analiza psihologică este eficientă în terapia reacţiilor nevrotice şi a diferitelor tipuri de traume care, amplificate mai ales de condiţiile de stres, împiedică persoana să-şi controleze şi să-şi conducă propria viaţă.

Terapia analitică intervine decisiv în reechilibrarea psihică după perioade de dependenţă – de alcool, de droguri sau dependenţe afective şi alimentare (bulimie, anorexie).

De asemenea, este eficientă în cazul stărilor depresive şi anxioase, ca şi în terapia unor simptome fobice şi obsesive.

Terapia are ca obiectiv deplinătatea ființei umane şi atingerea Sinelui, sau procesul de „individuație“, cum îl numeşte Jung. Ea îşi propune aducerea la lumină a conținuturilor inconștiente, cu scopul vindecării și extinderii conștiinței. Pentru explorarea inconștientului, Jung s-a folosit de imaginile spontane prin care se manifestă acesta, în visuri, mituri, arhetipuri, imaginația creativă, în artă și spiritualitate.

Este, de asemenea, bună pentru cei care vor să-și îmbunătățească imaginea de sine și relațiile cu cei din jur. Ea permite creșterea stimei de sine, a valorii personale, a încrederii în sine și a afirmării personale.

Viaţa exterioară nu poate fi mai puternică decât viaţa interioară. Pornind de la acest principiu, analiza jungiană utilizează simbolurile ce apar în vise, ascultă vocea din interior a sufletului, pe care mulţi oameni uită să o mai ia în seamă. Vindecarea vine din interior, dacă dăm un sens şi un conţinut adecvat acestei vieţi interioare, care este uneori prea mult timp reprimată, uitată şi poate chiar temută.

Vom putea găsi împreună reperele care îţi stabilizează încrederea în tine însuţi şi în faptul că eşti o persoană valoroasă, aspecte ce te vor ajuta să îi dai sens din nou vieţii tale.